Go to ...

Mandri de parteneriatul cu Agerpres

Agentia Nationala de Presa a Romaniei

RSS Feed

28 martie 2024

Expoziția „Haplea – bandă desenată interbelică” (partea a II-a), la Casa Filipescu-Cesianu


COMUNICAT

Seria expozițiilor „Maeștri ai benzii desenate românești” revine și anul acesta la Muzeul Municipiului București cu expoziția „Haplea – bandă desenată interbelică” (partea a II-a), care va fi deschisă la Casa Filipescu Cesianu (Calea Victoriei nr. 151), în perioada 3 martie – 30 aprilie 2021. 

<<Haplea este numele unui personaj fictiv de benzi desenate și desen animat intrat în vorbirea populară sau colocvială și este definit de Dicționarul Explicativ ca un om nătărău, prostănac, neghiob, dar și lacom la mâncare, iar termenul provine din limba bulgară (hapljo).

Nae Batzaria și Marin Iorda creează în 1927 primul desen animat din istoria cinematografiei românești, lung de 300 metri, cu numele HAPLEA. Ca personaje apar Haplea, Coana Frosa soția lui, Haplina și Hăplișor cei doi copii ai lor și cățelul Zdup.

Primele benzi desenate cu Haplea realizate de cei doi apar încă de la cele dintâi numere în revista pentru copii „Dimineața copiilor”, din anul 1924. Acest personaj manifestă toate calitățile altor personaje celebre pentru umorul și vorbirea populară precum: Păcală, Tândală, Bulă, Sucă al lui Nea Mărin sau Mitică al lui Ion Luca Caragiale.

Povestiri în versuri cu Haplea apar în „Dimineața copiilor” și „Universul Copiilor”, cu diverse reeditări de-a lungul timpului>>, a declarat Andrei Szasz, din a cărui colecție fac parte lucrările expuse.

Muzeul Municipiului București organizează de opt ani evenimente dedicate celei de-a noua arte: banda desenată. Expoziții, publicații, lansări, prezentări, ateliere BD pentru copii și, nu în ultimul rând, Salonul BD „Povești din București în benzi desenate” oferit anual publicului la Palatul Suțu și Casa Filipescu-Cesianu. Ca o formă de prețuire și admirație pentru valorile din domeniul benzii desenate autohtone, în anul 2019 a luat naștere seria expozițiilor „Maeștri ai benzii desenate românești”, un concept al autorului de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu, curatorul expozițiilor.

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni