Go to ...

Mandri de parteneriatul cu Agerpres

Agentia Nationala de Presa a Romaniei

RSS Feed

28 martie 2024

Oarece… de decembrie


Autor: Liviu Apetroaie

Pe 14 decembrie, adică, poimâine, luni, se numără 31 de ani de când, în cetatea Iașului, se iniția (cu două zile înaintea Timișoarei), o mișcare pregătită de niște concitadini din elita intelectuală, dar care se voia și spontană, pentru un amplu protest împotriva comunismului.

Prin oraș circulau manifeste care chemau la o adunare în Piața Unirii, pe la orele patru ale după-amiezei, pentru ca ea să devină una majoră, exponențială și descătușată împotriva regimului ceaușist, a principiilor politice, morale și economice ale acestuia. Inițiatorii de atunci căutaseră niște formule de mobilizare, deși știau, chiar în acele zile, că mișcarea era supravegheată de băieții cu ochi albaștri, care, dintr-odată desantează în Iași, pentru desfășurarea unei dinamoviade de lupte marțiale (așa se numeau concursurile sportive pe atunci: dinamoviada în cadrul Poliției, Spartachiada, la Ministerul Apărării și, desigur, Daciada, pentru sportivii amatori de peste tot, din țară).

Nu întâmplător, evenimentul sportiv se mută brusc de la Oradea la Iași, iar prin Piața Unirii, la ora anunțată, se petrec niște translații ciudate, cu mutarea stației de tramvai și ocuparea zonei de tot felul de mașini militare. Astfel, descurajarea și intimidarea făcută împotriva unei mobilizări a populației vine în favoarea regimului și nu se întâmplă nimic semnificativ, în afara unei busculade a publicului, care era mai mult curios, decât mobilizat, și a unor arestări ale celor care fuseseră deconspirați.

Multă vreme, inițiativa unor intelectuali ieșeni de a genera o mișcare și o atitudine pentru drepturi civilizate, a fost privită excentric, ba mai mult, a fost negată, chiar de concitadini de-ai noștri, ajungându-se până la a-i acuza pe militanții din 14 decembrie 1989, de trădare și interese negociate cu celebra Securitate a Statului. Greu de spus, chiar după 31 de ani, pentru că valul răsturnării Pactului de la Varșovia începea; peste două zile Timișoara era în flăcări, sub gloanțe, iar peste alte câteva zile Bucureștiul devenise teatru de război, chiar dacă populația nu știa foarte exact ce se întâmpla.

Astea ar fi câteva amănunte, doar schițate, ale lui 14 decembrie 1989 la Iași. Eșecul din acea zi avea să fie răsturnat după fuga lui Ceaușescu, când, Casa Pătrată din centru orașului devenea câmp de dispute, ca să nu spun de răzbel, între cei care ajungeau primii acolo. Ceea ce se genera, avea să fie realitatea românească care se citește și după trei decenii: lipsa consensului. Pentru că, în primul rând, când are loc un astfel de fenomen, grija primilor ajunși la butoanele vechii puteri, este paternitatea fenomenului. Cine l-a făcut? Păi, ăla eu, altu´ eu și tot așa, de atâtea decenii, că n-ai să găsești doi-trei, de aceeași parte a baricadei, care să-ți spună același lucru.

Paternitatea, fie ea și falsă (de obicei e falsă, pentru că vine din partea care știe… ceva), dă acces la preluarea puterii.După orice revoluție, e ca după o mare furtună. În ochiurile de apă rămase, ies mai întâi la suprafață gunoaiele, spunea marele Balzac într-un roman de-al său, scris despre vremurile Revoluției Franceze, de la 1789, care se întâmpla exact cu două secole înaintea celei de la noi, din 1989.

Practic, concluzia marelui scriitor e valabilă oricând, iar noi n-am ajuns la consensul pe care, cei 31 de ani de căutări, îl tot adulmecă prin promisiuni, care emană din promiscuitate morală. În timp, 14 decembrie ´89 de la Iași va deveni un fapt istoric plin de mitizare (sic!) și lipsit de substanță.

Revoluția de atunci, ca atare, va avea această soartă. Oamenii acelor vremuri nu vor mai fi. Deja, unii nu mai sunt… Generațiile care vin vor vorbi despre turnanta numită pandemie. Despre ceea ce s-a schimbat prin Coronavirus.

Un sistem educațional nici gândit mai bine, nici rămas măcar la ceea ce era; despre o nouă reinventare fragilă și lipsită de valori fundamentale pe care o retrăim. Adamismul românesc, adică, să o luăm mereu de la capăt, ne-legând, pozitiv, pilonii istoriei…

Prin Copou, într-o iarnă care-ntrebă: „Où sont les neiges d’antan?”

Sursa: Liviu Apetroaie, Facebook

Foto: Lucreția Berzintu, placă fixată pe clădirea hotelului „Continental”, Iași.

More Stories From News

About Berzintu Lucretia

Jurnalistă, membră în Asociația Jurnaliștilor Români de Pretutindeni, Canada, membră în Uniunea Ziariștilor Profesioniști, România - pentru Diaspora, activistă pentru pace, autoare a trei cărți jurnalistice, cu interviuri: ”Cetățeni ai spiritului universal”, editura Anamarol, București, 2010, ”Interviuri pe trei continente”, Ed. Saga, Israel, 2017 și ,,O lume, o carte”, Ed. Saga, Israel, 2022