2000 de elevi de gimnaziu și 1500 de liceeni au aflat ce înseamnă riscurile și efectele consumului de droguri, în cadrul proiectului „EU DECID. NU DEPIND”
17 noiembrie 2020
COMUNICAT DE PRESĂ
16 noiembrie 2020, București
În perioada 1 octombrie – 10 noiembrie , Asociația BENEVA a derulat în 22 școli gimnaziale și 11 licee bucureștene proiectul „EU DECID. NU DEPIND” – proiect finanțat de Ministerul Administrației și Internelor, prin Agenția Națională Antidrog – Programul de interes național în domeniul prevenirii și asistenței medicale, psihologice și sociale a consumatorilor de droguri pentru perioada 2015-2018 cu aplicabilitate până în 2020 (PIN).
„EU DECID. NU DEPIND” face parte din Subprogramul I al Programului de interes național în domeniul prevenirii și asistenței medicale, psihologice și sociale a consumatorilor de droguri pentru perioada 2015-2018 cu aplicabilitate până în 2020 (PIN): ”Educaţie nonformală şi programe de petrecere a timpului liber adresate populaţiei şcolare, ca alternativă la consumul de droguri”, perioada de implementare 15 mai 2020-15 noiembrie 2020.
Proiectul a avut ca scop informarea, educarea și conștientizarea privind riscurile și efectele consumului de droguri în rândul copiilor de vârstă școlară din Municipiul București și prin prezentarea a două producții artistice, una cinematografică și una muzicală, concepute special.
În luna octombrie și noiembrie, sub coordonarea echipei Asociației BENEVA și cu sprijinul profesorilor și diriginților din 22 școli gimnaziale și 11 licee bucureștene , au avut loc sesiuni de informare și vizionări online ale filmului „EU DECID. NU DEPIND” – gimnaziu – și ale unui video clip muzical – liceu – special conceput de trupa Dl. Goe, cea care semnează și muzica folosită pentru toate produsele artistice ale acestui proiect. De asemenea acestora li s-au prezentat pagina de facebook și canalul youtube dedicat unde pot urmări serialul „MIT vs. Adevăr”
Filmul s-a bucurat de participarea extraordinară a actorilor Lari Giorgescu, Ioan Badeliță, Ana Dumitrașcu și Dani Ionescu, actori care s-au alăturat proiectului și mai tinerilor Mara Zlataru, Alexandru-Nicolae Mihai și Ștefan-Cristian Ceaușu actori aspiranți.
Limbajul artistic este cel mai ușor înțeles de către copii. Prin intermediul muzicii și filmului, mesaje adesea greu de transmis, cu un conținut și un impact negativ, precum sunt riscurile și efectele consumului de droguri, sunt percepute și asimilate cu o lejeritate impresionantă. Arta emoționează și vindecă totodată. Ne bucurăm nespus că adolescenții și copiii implicați în proiect au primit totul atât de bine. În cadrul sesiunilor de întrebări și răspunsuri ce au urmat vizionărilor, am fost copleșiți de întrebări și ne-au suprins opiniile și argumentele lor mature, spune Iulian Văcărean, Președintele Asociației BENEVA, și coordonatorul proiectului „EU DECID. NU DEPIND”
Aici poate fi vizionat serialul: https://www.youtube.com/channel/UCnCS9NSA-yxSuInAwxLo7Uw și trailerul filmului https://www.facebook.com/104075834672118/videos/1258657277802280/ .
Și, cum adolescenții reacționează cel mai bine la muzică, pentru liceeni, trupa DL GOE a compus un cântec ce poartă mesajul proiectului. Aici puteți viziona video clipul trupei special conceput pentru liceenii care și ei învață zilele acestea în sistem online: https://www.youtube.com/watch?v=l6YNyntxeJg&feature=youtu.be
A decide este verbul care ar trebui să ne călăuzească. Este simplu să decizi că trebuie să-ți urmezi visul. Trebuie doar să fi atent în jurul tău, să te informezi, să cauți, să înțelegi și să analizezi, să îți alegi prietenii pe măsura ta. Suntem la vârsta întrebărilor și a căutărilor. Învățăm mult. Simțim mult presiunea societății. Anxietatea ne vizitează adesea și încercăm să evadăm pe drumuri înselătoare. Dar nu trebuie să uităm că există multe alte lucruri frumoase pe care le putem face în timpul liber: să citim, să ne uităm la filme, să face sport. Cel mai important este să decizi, nu să depinzi, spune Mara Zlătărău, 14 ani, actriță în filmul „EU DECID. NU DEPIND”, dar, mai ales, adolescentă.
Echipa proiectului „EU DECID. NU DEPIND” este formată din:
Agenția Națională Antidrog România : Mihaela Bebu, ofițer de proiect
Asociația BENEVA : Iulian Văcărean – Coordonator proiect, Florentina Petrariu – Ciocănea – coordonator artistic și Ioana Manea – Doctor în psihologie
Despre Asociația BENEVA
Asociația BENEVA este o organizație non-guvernamentală fondată în 2009, al cărei scop se axează pe dezvoltarea de proiecte cultural-social-educaționale care să genereze un efect pozitiv în comunitate și schimbare socială. Cu peste 300 de voluntari și artiști, Asociația BENEVA a derulat până în prezent peste 50 de proiecte culturale, sociale și educaționale în București și în țară, proiecte ce au rămas în memoria colectivă datorită impactului pozitiv pe care l-au avut și datorită originalității lor. Printre proiectele Asociației BENEVA se numără: festivalurile urbane Femei pe Mătăsari, Bărbați pe Mătăsari și Opera Fringe Festival, proiectele și campanii socialeAleg să Aleg – proiect școlar antidrog, Corul inocenților, Violența domestică, Exodul mamelor, Muzică pentru viață și Basme Nerostite. Mai multe informații despre Asociația BENEVA se găsesc pe www.beneva.ro.
Despre Autoritatea Națională Antidrog și Programul de interes național
Agenția Națională Antidrog este o insituție ce are ca scop elaborarea, coordonarea, evaluarea și monitorizarea, la nivel național, a politicilor în domeniul prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri, precum și al asistenței integrate a consumatorilor, aplicate de către instituțiile cu atribuții în domeniu.
Agenția Națională Antidrog, în calitate de coordonator național al politicilor în domeniul reducerii cererii și ofertei de droguri a fost desemnată de către Guvern în anul 2015 să coordoneze cele două programe naționale ce au ca scop prevenirea consumului de droguri și oferirea de asistență medicală, psihologică și socială consumatorilor de droguri.
Pentru alte informații despre Agenția Națională Antidrog și Programul de interes național, accesați www.ana.gov.ro .