MOL România și Fundația Pentru Comunitate au încheiat ediția jubiliară a Premiilor Mentor și au dat startul înscrierilor în ediția a 11-a
21 iulie 2020
COMUNICAT
MOL România și Fundația Pentru Comunitate au publicat lista premianților Mentor 2019
În decursul celor 10 ani de la înființarea Premiilor Mentor au fost distinși 101 profesori și antrenori de excepție
Nominalizările pentru ediția din acest an pot fi trimise, online, până la 31 decembrie 2020
21 iulie 2020, București – MOL România și Fundația Pentru Comunitate au publicat lista premianților ediției jubiliare 2019 a Premiilor Mentor pentru excelență în educație și au anunțat ediția a 11-a, 2020, a programului. Nominalizările pentru ediția a 11-a pot fi depuse până la sfârșitul anului.
Ediția jubiliară a Premiilor Mentor a venit cu noutăți atât pentru laureați, cât și pentru organizatorii programului. Pentru prima dată în decursul celor zece ani de la înființare, un Premiu Mentor a fost acordat în comun către doi laureați, aceștia fiind și cei mai tineri din istoria programului. Distincțiile au fost înmânate în cadrul a șase evenimente de premiere, organizate în diferite orașe din țară, pe terasele stațiilor MOL, în perioada 7 iunie – 6 iulie 2020.
Laureații Premiilor Mentor pentru excelență în educație au primit și în acest an câte o diplomă, câte un trofeu realizat de artistul plastic Ioan Nemțoi și câte un premiu în valoare de 8.000 de lei.
„De 10 ani, MOL România și Fundația pentru Comunitate premiază profesori și antrenori care prin dedicarea și talentul lor formează generații întregi și schimbă în bine destinele elevilor lor. Suntem mândri că am premiat peste 100 de mentori de-a lungul timpului și ne dorim să continuăm acest gest de apreciere și respect pentru munca cât mai multor dascăli și pe viitor. Educația presupune, în primul rând, vocație, capacitate de dăruire și răbdare, iar aceste virtuți trebuie recunoscute și apreciate”, a declarat Camelia Ene, director executiv MOL România.
Cei 11 profesori și antrenori premiați în cadrul ediției jubiliare au fost selectați de către Consiliul Director al Fundației Pentru Comunitate dintre cele 229 de nominalizări primite în perioada mai-decembrie 2019 din partea elevilor, părinților, foștilor elevi sau colegi. Nominalizările profesorilor și antrenorilor deosebiți pot fi actualizate și depuse din nou pentru edițiile viitoare.
„Nominalizările pentru ediția din acest an se pot depune online pe site-ul Fundației Pentru Comunitate, începând din 21 iulie, până la sfârșitul anului. Încurajăm pe cei care fac nominalizări, inclusiv tinerii, elevii, să colaboreze și să utilizeze posibilitățile noi existente – rețele de socializare, imagini, video – în elaborarea propunerilor. Juriul decide în primul rând pe baza informațiilor, relatărilor, detaliilor cuprinse în aceste nominalizări”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.
Laureații Premiilor Mentor pentru excelență în educație, ediția a 10-a,sunt:
Andreea Borțun, regizor film și Alexandru Ion actor, Alexandria
Alexandru Chiculiță, antrenor de scrimă, București
Aurel Dascălu, învățător, Tansa, Iași
Jerebie Magdolna, antrenor baschet, Brașov
Gheorghe Neagu, antrenor gimnastică, București
Peteley Attila, antrenor de înot, Târgu Mureș
Sándor Csaba, profesor de dans popular, Bălan, Harghita
Florin Șerbu, profesor de fizică, Eforie Sud
Mariana Suma, profesor de vioară, Cluj
Elena Erzilia Țîmpău, antrenor de atletism, Câmpulung Moldovenesc
Videoclipurile cu premianții ediției din acest an și videoclipurile despre evenimentele de premiere vor fi difuzate pe site-urile www.molromania.ro și www.pentrucomunitate.ro
Organizatorul și respectiv finanțatorul programului – Fundația Pentru Comunitate și MOL România – au anunțat lansarea ediției a 11-a, 2020, a programului. Nominalizările se pot depune până la data de 31 Decembrie 2020. Înscrierea se face online, procedura fiind descrisă în anunțul Programului. Mai multe detalii despre program pe www.molromania.ro și www.pentrucomunitate.ro
Despre MOL România
MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de 25 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 232 stații de servicii, 2 depozite de carburanți, la Giurgiu și Tileagd și un terminal LPG la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de aproximativ 250 de angajați proprii. MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, recompensat de 2 ori cu locul I pentru calitate în clasamentul programelor de loialitate din România în cadrul cercetării de piață QUDAL. Începând cu anul 2017, MOL România este parte a proiectului NEXT-E care vizează instalarea a 40 de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților în care operează, printr-o platformă extinsă de programe sociale precum Premiul Mentor, Program pentru Sănătatea Copiilor sau Permis pentru Viitor.
Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie de petrol și gaze internațională integrată și independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 40 de țări, o forță de lucru dinamică formată din 25.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. Activitățile de explorare și producție ale Grupului MOL sunt susținute de o experiență de peste 75 de ani în domeniul hidrocarburilor. În prezent, activitățile de producție se desfășoară în 8 țări, iar cele de explorare în 13 țări. Grupul MOL controlează trei rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproximativ 1.900 de stații de servicii în 10 țări din Europa Centrală și de Est, dintre care 232 în Romania.
Despre Fundația Pentru Comunitate
Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și reabilitarea lor.