Go to ...
RSS Feed

9 decembrie 2024

Romanul care a condus o clinica in lupta impotriva Covid-19


Sorin Grecu este in Italia de 17 ani, de 15 ani lucreaza in sistemul sanitar italian, iar de alti 7 ani este asistent sef, la Institutul Torriglia din orasul Chiavari. A fost in linia intai in lupta cu noul coronavirus iar situatia de la clinica lui a fost una incredibila. 

Toti cei 60 de pacienti internati atunci aveau covid 19, iar cadrele medicale din institut au luat si ele virusul fara sa aiba habar. La momentul testarii colective aveau sa afle ca doar 3 dintre angajatii clinicii nu erau infectati. Sorin a fost unul dintre cei care nu era pozitiv la virus si a fost cel care a trebuit sa coordoneze absolut tot. Nu a fost usor dar nici nu se plange. Stie ca la fel ar fi facut oricine altcineva daca era in locul lui.
„Noi ne-am trezit cu 60 de pacienti infectati…s-a decis ca si noi sa ne controlam si noi…s-a aflat ca tot personalul are….am ramas doi asistenti si un medic..fara auxiliari, fara infirmieri”, i-a declarat Sorin Grecu jurnalistului Dan Boanta.
Timp de aproape doua luni el nu a plecat de la clinica. Imbracat alaturi de colegi in deja cunoscutele costume de protectie si pentru ca avea foarte multi oameni carora trebuia sa le acorde ajutor, nu s-a pus problema sa schimbe costumul chiar si cate 24 de ore si nu s-au jenat deloc sa poarte pampersi pentru a nu mai merge la toaleta dar mai ales pentru a nu pierde timp pretios.
„Practic este un intreg ritual, in a te imbraca si dezbraca. Trebuie sa fi protejat, acoperit…am lucrat cu 60 de persoane care erau pozitive dar si colegi de-ai nostri care erau de asemenea pozitivi” a povestit Sorin Grecu jurnalistului Dan Boanta.
Nu s-a panicat insa in acele momente extrem de dificile, a stiut ca nu are cine sa-i ajute si ca trebuie sa se organizeze singuri. Abia dupa mai multe zile le-au venit ajutoare de la protectia civila.
In clinica pe care a condus-o aproape doua luni au fost multe momente sfisietoare… La aproape 3 luni de la momentul declansarii epidemiei rememoreaza poate cel mai dure clipe pe care le-a trait. Cand s-a vazut neputincios in fata virusului, cand nu a reusit sa faca ceva pentru unul dintre pacienti desi a stat langa ei 24 de ore din 24.
„I-a aparut febra, am incercat sa o tratam, a raspuns o singura data la tratamet, dupa care s-a ridicat din nou febra, l-am internat iar la o zi dupa am aflat ca decedat. A fost socant mai ales ca era un pacient fara comorbiditati asociate, iar asta a fost unul dintre semnalele care te fac sa intelegi ca virusul acesta trebuie tratat cu maxima seriozitate”.
Si asa a facut, alaturi de cei doar cativa colegi pe care se putea baza in acele zile. Zeci, sute de ore nedormite, atentia intinsa la maximul, si o responsabilitate care l-a coplesit in unele momente. Nu a clacat, pentru ca asa cum spunea: „in meseria asta trebuie sa fii dedicat”.
Cu familia nu s-a vazut decat dupa aproape 3 luni insa in toata aceasta perioada l-au inteles ca trebuie sa stea la clinica pentru a-i ajuta pe pacienti dar si pentru a-i proteja pe cei de acasa.
„Ei s-au bucurat enorm dar eu din pacate nu pot sa ma bucur pe deplin. Nu pot sa-i imbratisez cum mi-as dori nu pot sa-mi sarut sotia si fata, dar va veni si momentul asta si o sa ma revansez cu siguranta”, a spus Sorin Grecu.
Cu toate ca in Italia masurile de realaxare sunt in aproape toata tara, medicii si cadrele medicale asemeni lui Sorin sunt in alerta si nu considera ca virusul a fost infrant in totalitate.
„Eu zic ca masurile de relaxare sunt binevenite dar populatia nu trebuie sa se culce pe o ureche, masurile de precautie ale fiecaruia trebuie sa ni le mentinem. Trebuie sa ne pregatim. Eu zic ca in cazul unui al doilea val, lumea acum stie ce are de facut, ma gandesc la toata lumea. Cu siguranta o sa fim mai pregatiti sa intampinam problemele care apar”.
Dupa pandemia care lovit intreaga planeta, pentru romanul care s-a vazut nevoit sa conduca o clinica intreaga, viata nu mai este la fel ca inainte. Insa, un lucru este cert:
„Imi doresc sa fie ca inainte desi stiu ca nu o sa mai fie la fel”.


A consemnat: Dan Boanţă

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni