România subliniază importanța cooperării dintre state si Curtea Penală Internațională în cadrul dezbaterii Raportului Curții în Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite
6 noiembrie 2019
COMUNICAT DE PRESĂ
În cadrul dezbaterii Raportului Curții Penale Internaționale în Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, desfășurate la 4 noiembrie 2019, Reprezentantul Permanent al României la ONU, Ambasadorul Ion I. Jinga, a subliniat rolul esențial al cooperării dintre state și Curtea Penală Internațională în facilitarea exercitării mandatului instituției de a combate impunitatea în raport cu cele mai grave crime care șochează comunitatea internațională
A exprimat angajamentul constant al României pentru apărarea exercitării funcțiilor Curții Penale Internaționale în mod imparțial și independent, pentru promovarea mandatului şi activităților Curții și pentru încurajarea unei acceptări cât mai extinse a Statutului de la Roma.
Reprezentantul Permanent a amintit progresele semnificative realizate in domeniul justiției penale internaționale de la înființarea Curții pentru reconciliere si recunoașterea publică a suferinței indurate de victimele atrocităților.
Totodată, a invocat existența unei discrepanțe între așteptările existente la momentul creării Curții și anumite rezultate ale instituției, care a condus la vulnerabilizarea instituției față de atacuri și a făcut apel la depunerea unor eforturi consolidate pentru asigurarea eficienței și legitimității Curții.