Go to ...
RSS Feed

13 decembrie 2024

Unul dintre cei mai apreciați actori din seria Pirates of the Caribbean vine la Transylvania Comic Con


Kevin McNally, actor recunoscut pentru rolul lui Master Gibbs, mâna dreaptă a lui Jack Sparrow interpretat de Johnny Depp,  din celebra serie Pirates of the Caribbean, vine pentru prima dată în România la o întâlnire cu fanii , în cadrul Transylvania Comic Con, eveniment ce va avea prima sa ediție la Cluj Napoca în perioada 18-20 octombrie.

Actorul de origine britanică are o vastă activitate atât pe scena de teatru, cât și pe micul și marele ecran. Printre serialele în care s-a remarcat se numără: SupernaturalDowntown Abbey, Designated Survivor, The Good Fight și multe altele.

În 2003, a apărut în primul film din seria Pirates of The Caribbean, alături de Johnny Depp, Orlando Bloom si Keira Knightley, în rolul de pirat fără scrupule, dar loial personajului central, Jack Sparrow, pe care avea să îl urmeze în aventuri până la capătul lumii.

Seria Pirates of the Caribbean care conține la momentul actual 5 filme de lungmetraj este una dintre cele mai apreciate francize la scara mondială, depășind suma de 14 miliarde de dolari la capitolul încasări.

Kevin McNally și-a împrumutat vocea și pentru câteva jocuri de success precum: Pirates of the Caribbean: At Worlds’s End, Assassin’s Creed III sau Kingdom Hearts III.

Kevin nu s-a ținut departe nici de scena teatrului, jucând în producții de mare succes precum King Lear (unde a avut rolul principal), Hamlet sau Boeing Boeing.

Kevin McNally se alătură lui Alexander Ludwig  (Bjorn, personaj principal în serialul fenomen Vikings) și Rick Cosnett (Wes Maxfield din The Vampire Diaries și Eddie Thawne din The Flash)  pe lista actorilor invitați la prima ediție Transylvania Comic Con ce va avea loc la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Transylvania Comic Con își propune să devină un reper al evenimentelor de acest gen în regiune, alături de East European Comic Con, cel mai amplu eveniment în acest moment  din centrul și estul Europei.

“Clujean fiind, mi-am dorit foarte mult să venim cu evenimentul în inima Transilvaniei, mai ales că de aici a pornit toată pasiunea […] În ultimii doi, trei ani, am analizat și am pregătit Transylvania Comic Con, în special pentru că trebuie să îl structurăm pentru o locație cu totul nouă pentru noi. Tocmai de aceea, va avea o personalitate proprie și o identitate unică, întrucât ne dorim să devină rapid un reper pentru regiune. Sperăm ca publicul să fie deschis și să susțină prima ediție printr-o participare cât mai numeroasă”, a declarat Mircea Mureșan, managerul general al East European Comic Con și Transylvania Comic Con.

De asemenea, cele mai importante nume din industria de gaming vor lua parte la Transylvania Comic Con și le vor oferi pasionaților șansa de a testa cele mai noi jocuri sau de a lua parte la competiții cu premii însemnate, folosind echipamente de ultimă generație.

Dintre atracțiile principale nu vor lipsi o zonă de street food cu mâncăruri delicioase, concursuri de cosplay, artiști de bandă desenată, demonstrații de VR, precum și un târg generos unde vizitatorii pot interacționa cu expozanții și pot alege din miile de produse inedite, inspirate din producțiile sci-fi preferate.

De-a lungul timpului, East European Comic Con le-a oferit șansa fanilor de a întâlni personalități precum Jason Momoa (Game of Thrones, Aquaman), Mark Shepard (Supernatural), Daniel Gillies (The Originals), Robert Knepper (Prison Break), Charles Dance (Game of Thrones, The Imitation Game), Sylvester McCoy (Dr.Who, The Hobbit), precum și mulți alți actori de seamă din producții de top ca Game of Thrones, Spartacus, Supernatural, Doctor Who, Fringe, Harry Potter, The Vampire Diaries, Lord of the Rings, Sherlock sau Vikings.

Biletele pentru Transylvania Comic Con se vor putea achiziționa începând cu luna mai de pe www.comic-con.ro, precum și din Magazinele Cărturești (via Myticket / Entertix).

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni