Go to ...

Mandri de parteneriatul cu Agerpres

Agentia Nationala de Presa a Romaniei

RSS Feed

TRANSFĂGĂRĂȘANUL – la ceas aniversar


Interviu cu Pavel FINTA

Reporter: col(r)dr.ing. Constantin Avădanei

Este pe aproape data când von sărbători 45 de ani de la darea în folosință a Transfăgărășanului.

Permanent gândul ne poartă către bravii constructori ai acestei epopei a poporului român.

După Marea Unire, perioada de tinerețe a statului român a scos în evidență, deseori, puterea unității naționale, energii noi de manifestare pe plan material, spiritual, al talentatului popor român.

Prin resurse proprii statul român și-a recăpătat repede locul binemeritat în lume, alături de marile popoare ale acestui Pământ.

Unitatea românilor s-a manifestat în gând și în faptă și la construcția marelui drum peste Carpați, Transfăgărășanul.

Transfăgărășanul este opera unei mari iubiri a românilor, de pe versanții Carpaților, denumit simbolic „coloana vertebrală a unității de neam a românilor” din spațiul carpato-pontic, moștenit de la strămoșii noștri geto-daci. Este o ctitorie care a pornit din legendă, va naște legende și va intra în legendă.

La realizarea acestei mari epopei și-au dat mâna constructori de pe toate plaiurile românești, hotărâți să transmită urmașilor un simbol al veșniciei unității de neam și țară.

Traseul urmat în construcția Transfăgărășanului este o conexiune între fenomenul milenar al transumanței în acest spațiu mioritic în care au pendulat de o parte și de alta a Carpaților, păstorii, dar și descălicătorii de neam și țară cu meșterii(legendari și moderni), care au fost la înălțimea imperativelor istorice pe aceste meleaguri.

Simțim mereu reverberațiile acelei lupte înverșunate cu măreția Carpaților, care nu s-au dat bătuți decât în fața acestor eroi pe care noi îi vom comemora cum se cuvine și în acest an.

Acești eroi mai sunt printre noi, îi întâlnim mereu oriunde în țară, dar și în străinătate.

Îi găsim, mai ales, în Alba Iulia, de unde au plecat principalele forțe militare, geniștii, pentru a modela calea montană, adică versantul nordic al Transfăgărășanului.

Vara anului 1971 îl găsea pe caporalul Pavel Finta, instructor la școala de gradați dintr-o unitate din Alba Iulia, pregătind militarii pentru misiuni cu caracter specific geniștilor.

Soarta a făcut ca, împreună cu militarii instruiți de el, să primească misiunea de a se deplasa pe Transfăgărășan și de a se angrena în lupta cu forțele muntelui, pentru a dăltui acest măreț edificiu.

Am avut plăcuta ocazie de a-l întâlni pe Pavel Finta în Alba Iulia, fiind preocupat cu treburile de zi cu zi, dar mereu pătruns de fiorii amintirilor acelor ani grei de muncă și viață.

Și astfel am pătruns pe firul amintirilor acelor ani!

Reporter(R): Domnule Finta, care sunt primii pași făcuți către șantierul Transfăgărașanului?

Finta(F):În vara anului 1971 îmi satisfăceam stagiul militar la o unitate de geniu din Alba Iulia. Făcusem școala de gradați, am primit gradul de caporal și instruiam militarii din ciclul unu de stagiu militar.

Șantierul Transfăgărășanului cerea forțe suplimentare, deoarece dificultatea condițiilor de lucru creau întârzieri mari în derularea proiectului.

M-am deplasat la începutul lunii iulie 1971, împreună cu o parte din militarii instruiți de mine, la punctul de lucru de la Izvorul Ursului, aflat pe drumul spre Bâlea Cascadă.

Nu am mai avut timp să ne mai gândim la condițiile de adaptare și am intrat direct în ritmul de lucru alături de ceilalți colegi aflați acolo.

R: Ce tip de lucrări vi s-au repartizat și dacă aveați în dotare mijloace tehnice pe măsură?

F: Eu am primit calificarea de artificier. Trebuia să dislocăm roca muntelui pentru a fi apoi cărată de buldozere și basculante. Săpam locașuri în stâncă, cu ranga, cu dalta, ajutați de baros și lopată, pentru a monta explozibilul necesar, ca prin explozie să spargă roca. Aceste unelte le căram mereu cu mine, în sus și în jos, ori de căte ori se repeta operațiunea.

Era o luptă crâncenă, nu era loc de poezie, de gânduri către casă, către drăguța din sat. Orice eroare însemna riscul accidentelor sau chiar pierderea vieții. Am avut multe cazuri de acest gen. Învățai să eviți pericolul prin pățăniile celor din jurul tău.

R:Cum ați reușit să înfruntați vitregiile naturii?

F: Eram în floarea tinereții pe vremea aceea! Dar munca cu lopata și târnăcopul ne ducea la epuizare. Trebuia să avem grijă și de condițiile terenului foarte accidentat, în stânga și-n dreapta erau prăpastii, terenul foarte alunecos, vânturi necruțătoare, ceață densă. De ploi și ninsori în plină vară, nici nu mai vorbesc!

Seara, când ne adunam la dormitoare, mai găseam ceva timp pentru a citi câte o scrisoare, primită de acasă sau de la iubită. Mai scriam și noi, ne mai plângeam unii la alții, că nu găseam plicuri, pixuri, timbre,…, scrisorile circulau cu întârziere.

R:Și cum ați reacționat la primirea primei scrisori de acasă, de la Alba Iulia?

F: Da, am scrisoarea de atunci! Le păstrez cu sfințenie! Imediat o deschid!

Scria mama mea așa: ,,Dragă Pavel! Am așteptat foarte mult scrisoarea ta, n-am știut nimic despre tine, …., deja am cumpărat lanternă, bec de rezervă și baterii, plicuri pentru scrisori și timbre. Tata ți-a luat pastă de bărbierit și lame de ras…. Sora ta Măgduș a venit acasă de la București și ți-a adus două cravate frumoase,…Te sărutăm cu drag, tata, mama și Măgduș!”

Cam așa erau scrisorile noastre de la familii. De dat telefoane, nici nu se punea problema.

Aflam prin aceste scrisori veștile de acasă, din familie, gospodărie, de prin sat sau oraș.

Din când în când primeam și pachete de acasă, cu mănuși, ciorapi, dulciuri, fructe.

Dar stați un pic, să vă arăt scrisoarea primită de acasă, de ziua mea!

Dragă Pavel,…înainte de toate de ziua ta îți dorim numai bine și sănătate, să poți îndeplini datoria de militar și să vii acasă sănătos….Sora ta îți trimite în pachet, de ziua ta, o sticlă de pepsi, 120 bomboane de ciocolată. Să le dai și la militarii cu care lucrezi. Îți mai trimite o ciocolată cumpărată de Ziua recoltei, mere,…. Te sărutăm cu drag, tata, mama și sora!”

R:Părinții tăi au avut ocazia să te viziteze?

F:Da, au ajuns la mine la începutul lui septembrie 1971. Au venit cu trenul de la Alba Iulia până la Sibiu, apoi cu autobuzul până în satul Cârțișoara, aflat la poalele munților. De acolo vreo 10 kilometri au mers pe jos, până la Bâlea Cascadă. Vizita a durat câteva ore, după care s-au întors iar pe jos, până în sat și de acolo la Sbiu, cu autobuzul.

R:Se apropia toamna, au început și ploile. Cum ați continuat activitatea în zona Bâlea Cascadă?

F: În condiții deosebit de grele. Ploile provocau torenți amenințători, ne udam la picioare, mănușile nu mai țineau de cald, nu aveam timp de foc. Ne încălzeam la tobele de eșapament, de la basculante și compresoare.

Am continuat activitatea în această zonă, în diferite puncte de lucru , până la sfârșitul lunii decembrie 1971. Am plecat apoi la unitate la Alba Iulia, și în februarie 1972 m-au lăsat la vatră.

R: Ar mai fi multe amintiri de depanat, dar restul le vom regăsi în paginile unei lucrări vaste.

Încă nu s-a stins ecoul zămislirii acestei construcţii monumentale şi încă reverberează bucuria învingerii forţelor muntelui, vocile celor care au săvârşit prin sacrificiul suprem împlinirea unor visuri de milenii ale acestui popor.

De fapt, natura a fost modelată spre bucuria omului de a avea o cale mai amplă, mai rapidă de comunicare între populaţiile acestui neam, de o parte şi de cealaltă a Carpaţilor Meridionali.

Denumirea de ,,Transfăgărăşan” se pare că are şi o trăsătură simbolică a transhumanţei, acea mişcare pendulară și perpetuă a oierilor de a căuta mereu resurse suficiente pentru oile lor, care însemna de fapt resursa de bază pentru supravieţuirea populaţiilor din aceste zone.

La căile cele vechi, istorice, de legendă, între Făgăraș și Câmpulung, epoca noastră a adăugat una pe măsura puterii creatoare uriașe a poporului român, a civilizației în care trăim: Transfăgărășanul. Cum vor suna oare, legendele care se vor izvodi peste veacuri, despre această îndrăzneață și monumentală operă?

Neamul românesc a născut pentru vremurile noastre şi mai pricepuţi meșteri care au zidit întru pomenire, alte ctitorii pe acele locuri unde s-au zămislit legende, obiective pe măsura posibilităților actuale. Aceștia, împrumutând suflul din legendă și istorie au barat Argeșul la Vidraru şi au creat la umbra cetății lui Vlad Țepeș din Poienari, hidrocentrala subterană.

În aval, pe râul de legendă, meșterii au înșirat salba de microhidrocentrale, în amonte s-au avântat în construcția Transfăgărășanului.

Dacă poposești pentru odihnă la fântâna Meșterului Manole, vei simți în apa mereu proaspătă, rece și în nesecată scurgere, limpezimea marii treceri a generațiilor de români, a vieții, de la începuturile istoriei, până la noi, cei de azi şi de mâine.

Iată de ce românii au dăltuit în munți acest simbol al unității de neam și țară, Transfăgărășanul, pentru a transmite și un mesaj clar către viitor, un legământ pentru unitatea sa veșnică peste veacuri.

La sfârșitul lunii august 2019, la Bâlea Lac se vor organiza ample manifestări pentru a-i comemora pe cei morți și pentru a-i sărbători pe cei aflați în viață, adevărați eroi-constructori ai acestei mari epopei a poporului român.

Veți avea prilejul de a asculta istoria dăltuirii în munți a acestui drum spectaculos, chiar de la eroii-constructori, participanți la acest măreț eveniment.

Vă așteptăm cu drag!

A consemnat,

Constantin Avădanei

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni,