Go to ...
RSS Feed

11 decembrie 2024

Reprezentantul Permanent al României la ONU a evidenţiat importanţa angajamentului politic şi a finanţării pentru consolidarea păcii, în cadrul reuniunii Comisiei pentru Consolidarea Păcii privind situaţia din Ciad


COMUNICAT DE PRESĂ

Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion I. Jinga, a  susţinut o  intervenţie, miercuri 10 iulie 2019, în cadrul reuniunii Comisiei pentru Consolidarea Păcii (Peacebuiling Commission – PBC) dedicată situaţiei din Ciad. La solicitarea Preşedintelui PBC, Reprezentantul Permanent al României, în calitate de Vicepreşedinte al PBC, a prezidat partea a doua a întâlnirii. La eveniment au participat Ministrul Economiei şi Dezvoltării Planificării din Ciad, Issa Doubragne, Sub-secretarul General pentru sprijinirea Consolidării Păcii, Oscar Fernandez-Taranco, Directori din cadrul ONU, Reprezentanţii Permanenți ai statelor membre ale PBC şi ai celor care se află pe agenda PBC.

Vorbind în capacitate naţională, ambasadorul Jinga a salutat prezenţa voluntară a Ciad pe agenda PBC şi progresele realizate în implementarea Planului Naţional pentru Dezvoltare, care reprezintă un model al implementării principiului „soluţii africane la probleme africane”. A reamintit vizita pe care a efectuat-o în Ciad, în calitate de Preşedinte al PBC, în luna martie 2018, prilej cu care s-a întâlnit cu oficiali de nivel înalt, reprezentanţi ai  societăţii civile şi lideri locali, cu care a discutat situaţia din Ciad şi provocările privind consolidarea păcii din regiunea Sahel. Precizând că a vizitat un proiect susţinut prin Fondul pentru Consolidarea Păcii (Peacebuilding Fund – PBF) la graniţa dintre Ciad şi Camerun, a subliniat importanţa finanţării, inclusiv contribuţia Uniunii Europene în regiune, prin
Alianţa Sahel” şi a reamintit întâlnirea conducerii PBC cu Banca Mondială, desfăşurată la data de 1 iulie 2019.

Diplomatul român a evidenţiat atenţia acordată de România regiunii Sahel, prioritate asumată de ţara noastră la conducerea PBC în 2018, apreciind că „abordarea cauzelor profunde ale conflictelor şi a situaţiei umanitare, prin gestionarea provocărilor structurale şi a celor transfrontaliere, precum extremismul şi schimbările climatice, este esenţială pentru consolidarea şi permanentizarea păcii”. A reliefat viziunea României pentru securitatea regiunii Sahel, făcând referire la participarea cu personal la Misiunea Uniunii Europene pentru Consolidarea Capacităţii în Sahel şi Mali (EUCAP Sahel Mali) şi la Misiunea Uniunii Europene pentru Consolidarea Capacităţii în Niger (EUCAP Niger), precum şi la contribuţia   la Misiunea ONU din Mali (MINUSMA) cu 4 elicoptere şi 120 de trupe, începând cu toamna acestui an. Reamintind sprijinul acordat capacitării resurselor umane din regiune prin programe de pregătire profesională şi de educaţie, a arătat că „Buna guvernare, consolidarea instituţională şi dezvoltarea resurselor umane sunt condiţii esenţiale pentru stabilitatea şi rezilienţa statului. Procesele politice democratice sunt la fel de importante ca şi asigurarea finanţării”.

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni