Reprezentantul Permanent al României la ONU a reiterat sprijinul pentru stabilizarea şi consolidarea păcii în regiunea Sahel în cadrul reuniunii Comisiei pentru Consolidarea Păcii privind situaţia din Burkina Faso
18 mai 2019
COMUNICAT DE PRESA
Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion I. Jinga, a susţinut, joi, 16 mai 2019, o intervenţie în cadrul reuniunii Comisiei pentru Consolidarea Păcii (Peacebuilding Commission – PBC) privind Burkina Faso. La eveniment au participat Ministrul Afacerilor Externe, Cooperării şi Diasporei din Burkina Faso, Alpha Barry, Asistentul Secretarului General pentru sprijinirea Consolidării Păcii, Oscar Fernandez-Taranco, Reprezentanţii Permanenți ai statelor membre ale PBC şi ai celor care se află pe agenda PBC. Adjunctul Reprezentantului Special al Secretarului General pentru Africa de Vest şi Sahel şi Rezidentul Coordonator ONU în Burkina Faso au informat, prin videoconferinţă, cu privire la situaţia din Burkina Faso.
Ambasadorul Ion I. Jinga a transmis condoleanţe pentru soldaţii francezi ucişi într-o operaţiune de salvare desfăşurată în Burkina Faso săptămâna trecută şi a condamnat atacul asupra unei biserici din centrul Burkinei Faso de la data 12 mai 2019, denunţând incidenţa actelor de manifestare a extremismului violent.
Reprezentantul Permanent al României a subliniat importanţa organizării reuniunii PBC privind situaţia din Burkina Faso, salutând „faptul că autorităţile din Burkina Faso au analizat în mod onest situaţia din ţara lor, aflându-se în mod voluntar în cadrul PBC pentru a discuta maniera în care acest forum interguvernamental poate acorda sprijin în vederea consolidării păcii”.
A reamintit de vizita pe care a desfășurat-o în Burkina Faso în luna octombrie 2018, în calitate de Președinte al PBC, în cadrul turneului realizat în Africa de Vest și Sahel, pe durata căreia s-a întâlnit cu oficiali de rang înalt, inclusiv cu Președintele Burkinei Faso şi cu Ministrul Afacerilor Externe, cu societatea civilă şi reprezentanţi ai mediului diplomatic şi ai ONU, având astfel oportunitatea de a înţelege provocările profunde cu care se confruntă acest stat.
Ambasadorul român a afirmat că situația din Burkina Faso trebuie analizată în contextul situaţiei regiunii Sahel, precizând că mandatul Președinției României la PBC în anul 2018 a fost concentrat pe provocările cu care se confruntă această regiune. A reamintit faptul că în 2018, Sesiunea Anuală a PBC a fost dedicată situației din regiunea Sahel, că reuniunea comună PBC – Comitetul Economic și Social (ECOSOC) a avut ca temă legăturile dintre schimbările climatice și provocările la adresa consolidării și permanentizării păcii în regiunea Sahel, un subiect de interes major pentru Burkina Faso, precum şi de faptul că fost invitat să vorbească în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU cu privire la implementarea Strategiei Integrate a ONU pentru Sahel (UNISS), în luna decembrie a anului trecut.
Reprezentantul Permanent al României la ONU a subliniat continuarea angajamentului pragmatic al României faţă de priorităţile de stabilizare şi de consolidare a păcii în regiunea Sahel, precizând că „începând cu luna octombrie a acestui an, România va contribui la MINUSMA cu patru elicoptere şi cu un număr de 120 de trupe, ţara noastră fiind activă, printre altele şi în EUCAP Sahel Mali şi EUCAP Niger”. Totodată, apreciind că sărăcia, excluziunea şi schimbările climatice sunt printre cauzele profunde ale conflictului în Burkina Faso şi în regiunea Sahel, a afirmat că „România acordă o importanţă deosebită capacitării resurselor umane din regiune, oferind programe de pregătire profesională şi oportunităţi în învăţământul superior, având şi disponibilitatea de a acorda consultanţă pentru dezvoltarea capacităţilor instituţionale în diferite domenii de relevanţă”.
Ambasadorul Ion I. Jinga a reiterat obiectivul de revitalizare a relaţiilor tradiţionale ale României cu continentul african, dând asigurări că ţara noastră va continua să sprijine Burkina Faso şi regiunea Sahel, atât în calitatea curentă de Vicepreşedinte al PBC şi ca membru al Uniunii Europene, precum şi la nivel bilateral.